Versailles… cât de mult mi-aș dori să pot descrie în cuvinte tot ce simt de fiecare dată când ajung aici! Poate e grandoarea palatului, poate liniștea grădinilor sau poate felul în care orașul respiră un aer aparte, nobil și în același timp viu. Sau poate toate acestea la un loc.

Într-o dimineață calmă, împreună cu Oana, am pornit din inima Parisului cu direcția Versailles. Ne-am plimbat pe jos de la Concorde la turnul Eiffel și am coborât în metrou, urmând indicațiile spre RER C, linia galbenă care leagă Parisul de faimosul palat. Este una dintre cele mai frumoase călătorii subterane și terestre, pentru că știi unde te duce: într-un loc care pare desprins dintr-un vis cu regi și regine.

Atenție că trebuie să cunoști magistralele, sunt foarte multe și, vă recomand să vă descărcați o aplicație. Călătoria cu trenul durează aproximativ 35-40 de minute și, după o vreme petrecută privind pe fereastră frânturi din suburbiile Parisului, ajungem în sfârșit la stația Versailles Château – Rive Gauche. De aici începe, de fapt, magia.

Ieșind din gară, ne întâmpină o atmosferă complet diferită de cea pariziană. Mai aerisit, mai luminos, mai liniștit. Oana zâmbește larg – știu că locul ăsta va fi printre preferatele ei. Ne oprim puțin pentru o poză cu gara din Versailles (devenită deja tradiție pentru noi, gara, aeroport etc) și pornim pe jos spre palat.

Palatul Versailles ne așteaptă în toată splendoarea lui, dar de data aceasta, alegem să explorăm mai întâi grădinile. Sunt imense, aproape imposibil de cuprins dintr-o singură privire, dar fiecare colț îți dă impresia că te afli într-o pictură vie. Fântânile cântă, iar boschetele perfect tăiate dansează în lumina blândă a dimineții. Ne-am plimbat ore întregi, fără grabă, simțindu-ne mici într-un univers construit să impresioneze.

Dar Versailles nu înseamnă doar palatul. Orașul în sine e o comoară. Mulți turiști pleacă imediat după ce vizitează castelul, dar noi știam că trebuie să rămânem. Versailles e împărțit, aproape simbolic, în două zone distincte și absolut fermecătoare: Notre-Dame și Saint-Louis.

Partea Notre-Dame e mai vie, cu piețe locale, brutării artizanale și magazine cochete. E o zonă unde simți pulsul orașului, unde localnicii își fac cumpărăturile și unde poți să guști cele mai bune brânzeturi direct de la sursă. Ne-am oprit la un magazin mare, iar Oana a tot ales– „ca de obicei”, suveniruri pentru ea și pentru cei dragi.

În partea Saint-Louis, lucrurile devin mai tăcute, mai aristocratice. Străzile sunt pavate cu istorie, iar arhitectura e sobră și elegantă. Aici simți cu adevărat că Versailles a fost cândva centrul lumii. Ne-am plimbat pe Rue Royale și ne-am pierdut printre clădiri vechi de secole, fiecare cu povestea ei. Ne-am oprit într-o librărie mică, unde Oana și-a cumpărat o ediție rară a unei cărți despre Ludovic al XIV-lea. Eu căutam un veceu până mi-am anulat călătorie si a trebuit să cumpăr alta. Era un veceu public, din picioare, pe trotuar (fără pudisme), încât toata lumea te putea vedea de la spate. Nu și din față. Rafinament regal franțuzesc 😀

Versailles e o poveste în sine. Nu doar un palat, ci un oraș perfect: rafinat, liniștit, cu un aer elitist, dar fără să fie arogant. Îți dă impresia că ești binevenit, dar că trebuie să-i arăți respectul cuvenit. Când ne-am întors spre gară, cu pași lenți, știam amândoi că aveam să ne întoarcem aici. Poate într-un alt anotimp, poate doar pentru o zi, dar cu siguranță nu pentru ultima oară.

Versailles, Versailles… ai un loc special în inima noastră.