În perioada 31 iulie – 4 august 2023 s-au derulat activitățile practice ale proiectului “CIVIC MONTAN 23”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț. Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 22 de elevi ai mai multor școli din județul Dâmbovița (Școala Vârfuri, Școala Valea-Lungă, Școala Gimnazială nr. 4 Moreni ș.a.), coordonați de cadre didactice și de monitori din cadrul celor două asociații.
Scopul taberei a fost atragerea elevilor din judeţul Dâmboviţa în activităţi tematice educative, pentru creşterea gradului de informare şi sensibilizare asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice, în mediul montan, iar organizatorii taberei au ales ca „sală de studiu” o altă zonă din Parcul Natural Bucegi, respectiv valea Ialomiței, la confluența cu afluenții Rătei și Brătei, adică la limita dintre masivele Bucegi și Leaota. Programul a fost structurat în funcție de vârsta copiilor, de prognoza meteo (vreme cu tendințe de călduri caniculare) și, după prima zi, și de condiția fizică a participanților.
Vezi ALBUM FOTO pe pagina de facebook Oficial Media.
În ziua de start (luni, 31 iulie 2023), elevii au participat la o primă drumeție spre Gâlma Ialomiței, o insulă de conglomerate pline de fosile, drumeție urmată de o ușoară cățărare pe stânca ce domină Hidrocentrala Moroeni.
Fiind într-o zonă plină de monumente tehnice (Hidrocentrala Dobrești-1932, Hidrocentrala Moroeni-Gâlma-1955, Banda rulantă Lespezi-Lotul 4 – 1975 ș.a.) tinerii au parcurs, în ziua a doua (marți, 1 august) un frumos traseu pe valea Ialomiței, apoi au intrat pe o veche potecă (tot din 1955-vechiul terasament al căii ferate înguste folosită la acea vreme) spre captarea de pe pârâul Raciu. Tot timpul, au fost „bombardați” cu informații despre obiectivele pe lângă care au trecut, li s-au arătat marcajele turistice, dar și cele specifice Parcului Natural Bucegi sau Rezervațiilor pe care le-au străbătut. Prezentarea practică a potențialelor pericole specifice drumețiilor montane a fost continuată, după amiază, cu altă serie de pericole (animale sălbatice, vremea, oboseala etc.), cu semnale de prim ajutor, apoi cu un dinamic concurs de orientare sportivă, cu busola, folosind fișe cu vize și repere. Oboseala zilei și-a spus cuvântul, somnul venind rapid și după câteva jocuri desfășurate în curtea primitoarei pensiuni Casa D’Oica.
„Ziua cea mai lungă” (miercuri, 2 august), adică cea dedicată unei drumeții în circuit, cu hrană rece la pachet, a atacat o altă zonă turistică interesantă, cea care a cuprins carstul specific văii Răteiului, zonă ce a inclus Peștera Rătei, Cheile Răteiului (cu multiple trasee de alpinism, încă neomologate), Peștera cu bolovan ș.a. Echipați corespunzător, cei îndrăzneți au parcurs adevărate labirinturi, iar adrenalina i-a însoțit în „aventura” zilei.
Ziua de joi (3 august) a continuat cu alte probe tehnice (cățărare asigurată, tip manșă și rapel, de asemenea, cu dublă asigurare) și cu drumeție în zona taberei Cerbul. La sfârșitul fiecărei etape se făceau activități de ecologizare/colectare a deșeurilor lăsate de unii turiști sau de muncitorii care lucrau în zonă. Fiind cald, a urmat o probă atipică, bătaia cu apă, probă îndrăgită imediat de toate echipele implicate. Seara, la foc de tabără, cu câteva ligheane pline cu gogoși calde, vocile s-au dezlegat, iar cântecele tinerești (sau, chiar retro) au răsunat la poalele pădurii de foioase. Au urmat dansuri, jocuri și rememorări ale întâmplărilor petrecute în zilele anterioare.
Ultima zi, vineri 4 august, a fost una a bilanțului: diplome, insigne, tricouri, poze multe și promisiuni de revenire în zona montană. Practic, am mai instruit încă 22 de tineri, iar informațiile primite de la noi s-au constituit în adevărate lecții de educație civic montană ce va fi folosită, în viitoarele drumeții făcute cu colegii sau cu familia. După cinci zile, pline de activități multiple (prezentări teoretice, dar și concursuri sau drumeții) desfășurate în zona Doica-Rătei, elevii dâmbovițeni au revenit pe meleagurile natale cu un nou bagaj de cunoștințe primit în cadrul unor lecții non-formale, în mijlocul naturii. Imaginile anexate ni-i arată în multitudinea de activităţi la care au participat.
Posta Nicolae
Preşedinte ACJP, coordonator proiect