Cine se află în tranzit prin Valea Jiului trebuie să știe că, zona adăpostește locuri unice în țară. Un astfel de loc care nu trebuie ratat, și este musai de vizitat este și copacul cu lalele situat pe raza teritorială a orașului Aninoasa, pe DN 66A.
Copacul cu lalele din Aninoasa, la cei 142 de ani, este un simbol al Văii Jiului și participă la tezaurul cultural – turistic din zona VĂII JIULUI, cu o picătură de istorie și un strop de frumos. Din 2013 de când Asociația PRO ANINOASA ecologizează și protejează zona ”Copacului cu lalele” copacul a înflorit în fiecare an. Inedit este faptul că, în 2022 a înflorit pentru a doua oară, iar acest miracol s-a mai întâmplat în urmă cu doi ani.

”Am finalizat pregătirile Copacului cu lalele pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Sub un soare frumos de noiembrie, această lucrare am finalizat-o în două zile cu oameni deosebiți, din Cartierul Colonie al Petroșaniului, unde locuiesc și eu. Venind către Petroșani, cetățenii din vestul Văii Jiului sunt întâmpinați de culorile frumoase ale drapelului României, roșu, galben și albastru.

Chiar dacă este un pic mai devreme, noi, cei din Asociația PRO ANINOASA, vă spunem: La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români!” a transmis inițiatorul acestui proiect, dl. ing. Viorel Pascu.
A te preocupa cu atâta dragoste de un colț special de natură și a- l pune mereu și mereu în valoare, invitându-i pe toți iubitorii de frumos la un scurt popas în jurul lui, este dragoste, patriotism local și dăruire!