Am găsit povești impresionante din călătoriile actriței Andreea Tănase. Deși ea ne uimește cu jocul său, (vârful pentru mine a fost la Hausvater), iată că are la rându-i uimirile sale. I-am citit postările din social media și am perceput cum o copleșeșc istoria, tradițiile, culturile și religiile. Un om care tânjește spre lume așa cum a fost ea lăsată, nu cum se încearcă a fi făcută.
Citește și: Oman – sultanatul în care oamenii îți deschid ușa cu căldură
Despre Oman aveam să dezvolt jurnalul cu sfaturi și sugestii, însă a fost momentul când am căzut de acord cu Andreea, că ea poate fi ca mine, ca noi, doar eu nu pot fi ca ea. Adică să joc pe scenă, să fiu aplaudat. Am un spectacol lipsă la ea și este chiar acesta: #nuEu!
Dar vă las în prezența ”poeziei” Andreei Tănase, mereu uimită
Şi ne-am luat zboru’! Între 2-9 octombrie suntem la Dhofar International Theatre Festival cu spectacolul nostru #nuEu!
Santal, mosc, ambră și tămâie
Încãperile, mirosind a tãmâie şi oudh, sunt precum distanțele: reci, misterioase şi lungi. Distanțele se lasă descoperite pe mãsurã ce le parcurgi. Devin povești despre oameni, despre jabali, crescatorii de cãmile din munți, care vorbesc o limbã doar a lor, mehri, sau despre o tânără mamă indiancã al cãrui soț, spune ea cu multã bucurie, are un chocolate shop. E multã apropiere în cuvintele lor. Aici nu ești “doamnã”, ești “sister” pentru vânzãtorii din souq.
Orașul, care ziua doarme sufocat, se trezește abia spre apus, în același timp cu chemarea la rugãciune.
Simțul meu olfactiv s-a pierdut prin Al Haffa Souq, încercând să îmblânzeascã mirosurile de santal, mosc, ambrã pe care vânzătorii de tămâie mi le presãreau, din sticluțe mici, pe mâini, în timp ce mă uitam la tarabele pline de parfumuri, eșarfe din cașmir, kuma-uri bărbătești şi magneți.
Actrița Andreea Tănase în Oman – poezia de pe Drumul Tămâiei
Parfumul, aici, își păstrează, încă, dimensiunea lui de ritual. Încăperile sunt tămâiate zilnic. Oriunde intri, o esență mocnește pe un cărbune încins.
Am ieșit din souq îmbălsămatã în tot felul de mirosuri și m-am așezat în fața mãrii. M-am scufundat în nisipul alb, îmbrăcatã într-o rochie tradițională pe care am negociat-o la 3 riali, de la un domn foarte de treabã.
Pe plajã, câteva păsări lâncezesc la mal, un crab se ascunde într-o gaurã de nisip, iar în depărtare, un bărbat îmbrăcat într-o dishdasha, cu picioarele goale, stã la umbra unui palmier, pe un scãunel de pescuit și privește înspre mare.
Se aude chemarea la rugăciune pe plajã. Întorc capul și vãd, în spatele meu, o moschee cu vedere către mare. Vocea muezinului începe să se piardã treptat printre valuri.
Rugăciune, transhumanță și un paradis verde
Pe marginea drumurilor către munte stau corturile crescătorilor de cămile. E toamnă, Al Khatla, transhumanța cămilelor, tocmai ce s-a încheiat. La fel și sezonul în care Salalah devine paradisul verde și răcoros în care se adună toți locuitorii din Golf. E toamnă și mă bucur că drumurile sunt pustii. E foarte cald încă.
Mă gândesc la apusul de pe plajă, acoperit de ceață și la localnicii care și-au adus scăunele pe care le-au instalat în nisip pentru a privi marea.”
Citește și: Oman – sultanatul în care oamenii îți deschid ușa cu căldură
Despre spectacol, festival și echipa din Oman vom publica în ziarul Oficial Media.
Mulțumim, Andreea Tănase!